Sari la conținut
OpenPay

TERMENI ȘI CONDIȚII

Accesul și utilizarea aplicației și site-ului OpenPay sunt supuse următorilor termeni și condiții:

Prin accesarea și utilizarea aplicației și site-ului OpenPay, acceptați următorii termeni și condiții, fără limitare sau calificare. Cu excepția cazului în care se specifică altfel, conținutul acestei aplicații se referă și la pagina web a acesteia, dar fără a se limita la textul și imaginile conținute aici și aranjamentul acestora, sunt proprietatea OpenPay. Toate mărcile comerciale utilizate sau la care se face referire în cadrul aplicației OpenPay sunt proprietatea intelectuală a Deviqon Labs S.R.L.

Nimic din conținutul acestei aplicații nu va fi interpretat ca vă conferă, prin implicare, excludere sau în alt mod, vreo licență sau drept asupra oricărui drept de autor, brevet, marcă comercială sau alt drept de proprietate intelectuală asupra OpenPay sau al oricărei terțe părți.

Această aplicație și conținutul furnizat în cadrul ei, inclusiv, dar fără a se limita la, imagini grafice, audio, video, cod html, butoane și text, nu pot fi copiate, reproduse, republicate, încărcate, postate, transmise sau distribuite în orice fel, fără acordul prealabil scris al OpenPay, cu excepția faptului că puteți descărca, afișa și imprima o copie a materialelor pe orice computer exclusiv pentru uz personal, necomercial, cu condiția să nu modificați materialul în orice fel și să păstrați intacte toate notificările privind drepturile de autor, mărcile comerciale și alte notificări de proprietate.

Informațiile furnizate pe această aplicație sunt gratuite și sunt oferite doar în scop informativ, astfel cum acestea sunt oferite de către beneficiarul final al plății. Link-urile de pe această aplicație pot duce la servicii sau site-uri care nu sunt operate de OpenPay. Corectitudinea informațiilor oferite de către beneficiarul final al plății este responsabilitatea exclusivă a acestuia, iar OpenPay nu își asumă responsabilitatea pentru astfel de alte site-uri sau servicii. Un link către un alt site sau serviciu nu reprezintă o aprobare a acelui site sau serviciu. Orice utilizare pe care o faceți a informațiilor furnizate pe acest site, sau a oricărui site sau serviciu la care faceți legătura cu acest site, este pe propriul dumneavoastră risc.

Această aplicație și conținutul său sunt furnizate „ca atare”, iar OpenPay nu face nicio declarație sau garanție de niciun fel cu privire la datele furnizate de către beneficiarii plăților accesibile prin intermediul aplicației.

OpenPay declină în mod expres toate garanțiile exprese și implicite. În niciun caz, OpenPay nu va fi răspunzătoare față de vreo parte pentru orice daune directe, indirecte, incidentale, speciale, exemplare, consecvente sau de altă natură (inclusiv, dar fără a se limita la, profituri pierdute, întrerupere a activității, pierderi de programe sau date) fără a ține cont la forma acțiunii și fie în contract, delict, neglijență, răspundere delictuală, sau în alt mod, care decurge din sau în legătură cu acest site, orice conținut de pe sau accesat prin acest site sau orice serviciu de site legat la, sau orice copiere, afișare sau utilizare a acestora. OpenPay menține acest site în Cluj-Napoca, România și prin accesarea acestei aplicații sunteți de acord că acești termeni de utilizare și orice acțiune sau procedură legală referitoare la acest site vor fi guvernate de legile din România.

Sunteți responsabil pentru respectarea legilor jurisdicției din care accesați acest site și sunteți de acord că nu veți accesa sau utiliza informațiile de pe acest site cu încălcarea acestor legi. Cu excepția cazului în care se prevede în mod expres altfel în prezentul document, orice informație transmisă de dvs. prin intermediul acestui site va fi considerată neconfidențială și generică, nefiind purtătoare a unui drept de proprietate intelectuală.

Prin acordul dat, dvs. în calitate de utilizator a aplicației declarați că aveți dreptul legal de a transmite astfel de informații și sunteți de acord că nu veți transmite nicio informație decât dacă aveți dreptul legal să faceți acest lucru. Datorită naturii deschise a internetului, vă recomandăm să nu trimiteți informațiile pe care le considerați confidențiale.

I. Definiții și termeni

Acceptarea operațiunilor de plată - serviciu de plată prin care un prestator de servicii de plată, în baza unui contract încheiat cu beneficiarul plății, acceptă și prelucrează operațiuni de plată în scopul transferării fondurilor către beneficiarul plății;

Aplicația OpenPay denumită în continuare Aplicația - Compania Deviqon Labs este titulară de drepturi, prin intermediul căreia utilizatorul poate efectua plăți electronice în mediul online, către diferiți furnizori de servicii, (beneficiarul plății)

Autentificare - procedură care permite prestatorului de servicii de plată să verifice identitatea unui utilizator al serviciilor de plată sau valabilitatea utilizării unui anumit instrument de plată și care include utilizarea elementelor de securitate personalizate ale utilizatorului;

Autentificarea strictă a clienților- autentificare care se bazează pe utilizarea a două sau mai multe elemente incluse în categoria cunoștințelor deținute (ceva ce doar utilizatorul cunoaște), posesiei (ceva ce doar utilizatorul posedă) și inerenței (ceva ce reprezintă utilizatorul) care sunt independente, iar compromiterea unui element nu conduce la compromiterea fiabilității celorlalte elemente, și care sunt concepute în așa fel încât să protejeze confidențialitatea datelor de autentificare;

Autorizare operațiune de plată - exprimare a consimțământului plătitorului, pentru efectuarea plății;

Beneficiar al plății - destinatar preconizat al fondurilor care au făcut obiectul unei operațiuni de plată;

Cod unic de identificare - combinație de litere, cifre sau simboluri comunicată utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată și care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării cu precizie a celuilalt utilizator al serviciilor de plată și/sau a contului de plăți al acestuia pentru o operațiune de plată;

Compania – Societatea Deviqon Labs S.R.L. care deține toate drepturile asupra aplicației OpenPay ;

Contract cadru - contract de servicii de plată care reglementează executarea, în viitor, a unor operațiuni de plată individuale și succesive și care poate conține obligația de a constitui un cont de plăți, precum și condițiile privind constituirea acestuia;

Conținut digital - bunuri sau servicii care sunt produse și furnizate în format digital, a căror utilizare sau consum se realizează doar printr-un dispozitiv tehnic și care nu includ în niciun fel utilizarea sau consumul bunurilor și serviciilor în format fizic;

Creanțe restante - Creanțe comerciale, valori de recuperat, credite acordate inclusiv pe baza valorilor primite în pensiune, nerambursate la scadență, precum și soldurile debitoare neautorizate (overdraft) ale conturilor curente; creanțe din dobânzi neîncasate la scadență; creanțe din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente creanțelor și/sau dobânzilor restante.

Date cu Caracter Personal - orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale,

Debitare directă - serviciu de plată prin care debitarea contului de plăți al plătitorului este inițiată de beneficiarul plății pe baza consimțământului dat de către plătitor beneficiarului plății, prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății sau prestatorului de servicii de plată al plătitorului;

Fonduri- bancnote și monede, bani scripturali sau monedă electronică, astfel cum aceasta este definită de legislația privind activitatea de emitere de monedă electronică;

Fonduri proprii - elemente astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

Instituție de plată - persoană juridică autorizată să presteze servicii de plată pe teritoriul Uniunii Europene și al Spațiului Economic European;

Instrument de plată - orice dispozitiv personalizat și/sau orice set de proceduri convenite între utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de plată și folosit de utilizatorul serviciilor de plată pentru a iniția un ordin de plată;

Mijloace de comunicare la distanță - orice mijloace care, fără prezența fizică simultană a prestatorului serviciilor de plată și a utilizatorului serviciilor de plată, pot fi folosite pentru încheierea unui contract de servicii de plată;

Operațiune de plată - acțiune inițiată de plătitor sau de o altă persoană în numele și pe seama plătitorului ori de beneficiarul plății cu scopul de a depune, de a transfera sau de a retrage fonduri, indiferent de orice obligații subsecvente între plătitor și beneficiarul plății;

Operațiune de plată la distanță - operațiune de plată inițiată prin intermediul internetului sau prin intermediul unui dispozitiv care poate fi folosit pentru comunicarea la distanță;

Operațiuni de plată singulară - operațiuni de plată cu caracter ocazional care nu intră sub incidența unui contract cadru, dar care sunt considerate ca făcând parte dintr-un contract;

Plată – Operațiunea efectuată de către utilizator prin care acesta achită o sumă de bani către beneficiarul final al sumei, în temeiul unui contract de prestări servicii existent între aceștia;

Plătitor - titular al unui cont de plăți și care și-a exprimat acordul cu privire la realizarea unei operațiuni de plată din acel cont de plăți sau, în cazul în care nu există un cont de plăți, persoana care dă un ordin de plată;

Risc - Probabilitatea ca un rezultat să nu se realizeze conform așteptărilor. Riscul poate fi măsurat, fiind astfel diferențiat de incertitudine. În termeni financiari, riscul se referă la probabilitatea unei pierderi financiare.

Riscul operațional (pentru sistemele de plăți) - Reprezintă riscul ca factorii operaționali, precum defecțiunile tehnice sau erorile de operare, să cauzeze sau să amplifice riscurile.

Riscul sistemic (pentru sistemele de plăți) - Reprezintă riscul ca incapacitatea unui participant dintr-un sistem de plăți sau dintr-un sistem de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, sau, mai general, din piețele financiare, de a-și îndeplini obligațiile care derivă din participarea sa la sistem sau ca o disfuncționalitate a sistemului să cauzeze și altor participanți la sistem sau altor instituții financiare din sistemul financiar, imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile la scadență, ceea ce poate cauza probleme semnificative de lichiditate sau de credit și, în consecință, poate periclita stabilitatea sistemului respectiv sau a piețelor financiare.

Utilizator – orice persoană fizică cu vârsta de peste 18 ani care se înregistrează sau folosește Aplicația OpenPay sau orice persoană juridică care se înregistrează sau folosește Aplicația OpenPay.

II. Utilizarea aplicației

Ca urmare a înregistrării datelor tale în Aplicație și a contului de utilizator creat, Aplicația OpenPay îți oferă posibilitatea de a administra și achita facturile primite de la terți, sau de a efectua diverse plăți.

Prin utilizarea aplicației OpenPay utilizatorul va accepta Termenii și condițiile de utilizare a Aplicației OpenPay. În situația în care normele legale o cer, Aplicația OpenPay îți poate solicita să dovedești legitimitatea calității tale prin solicitarea furnizării unor informații sau documente suplimentare. Și în această situație Aplicația nu va prelucra Datele cu Caracter Personal furnizate în cadrul informațiilor / documentelor suplimentare oferite decât în scopul dovedirii legitimității Utilizatorului.

Cum functionează aplicația OpenPay?

Conectați contul ANAF al firmei cu doar câteva click-uri. OpenPay va aduna facturile emise către dumneavoastră de furnizori prin RO e-Factura. Aplicația nu citește obligații fiscale, salarii sau alte elemente de plată și nu efectuează plata acestora. Motorul nostru organizează aceste facturi într-o interfață unificată, totul fiind indexat automat pentru referință rapidă și filtrare ușoară. Odată ce sunteți gata să plătiți, pur și simplu selectați articolele, inițiați plățile și confirmați prin OpenBanking integrat. Autentificarea cu mai mulți factori asigură autorizații sigure. Prin intermediul aplicației puteți să monitorizați în timp real plata inițiată trecând în fiecare etapă, cu actualizări de stare și notificări live. Descărcați sau partajați chitanțe digitale pentru evidența dvs. personală.

Condiții pentru crearea contului de utilizator

Crearea unui cont de utilizator conținând următoarele informații: nume, prenume, adresa de email, parola. Datele furnizate trebuie să fie actuale și corecte. OpenPay nu își asumă nici o responsabilitate dacă a folosit datele oferite în mod eronat de către Utilizator. Scopul solicitării și prelucrării acestor informații de către OpenPay este descris în politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Doar ulterior completării formularului și al creării unui cont în Aplicație se va putea utiliza Aplicația OpenPay.

Răspunderea OpenPay

OpenPay nu își asumă răspunderea cu privire la corectitudinea datelor furnizate de către Utilizatori. Din motive tehnice este posibil ca Aplicația OpenPay să nu funcționeze, utilizatorul fiind informat despre acest aspect în momentul deschiderii Aplicației. OpenPay nu își asumă răspunderea, în nicio situație, pentru nicio daună pricinuită direct sau indirect și pentru nicio pierdere de profit directă sau indirectă suferite ca urmare a utilizării serviciilor oferite de Aplicație. Plățile efectuate prin intermediul Aplicației OpenPay sunt prelucrate în conformitate cu informațiile din notificarea afișată de Aplicație, ulterior efectuării unei plăți. Fiecare plată este înregistrată cu data zilei în care plata a fost efectuată de către unitatea bancară. Compania nu va răspunde pentru niciun prejudiciu sau pagubă care pot interveni din întârzierea plăților efectuate prin Aplicație sau ca urmare a funcționării necorespunzătoare a Aplicației, din circumstanțe obiective.

Site-uri terțe

Aplicația și Site-ul conțin link-uri către alte website-uri, pentru al căror conținut Compania nu este răspunzătoare. Accesarea acestor web site-uri se face conform termenilor și condițiilor fiecărui website. Compania nu are nicio răspundere cu privire la conținutul acestor website-uri.

Compania este titulară a tuturor drepturilor asupra conținutului Aplicației și al Site-ului (incluzând, fără limitare, imagini, texte, mărci comerciale, logo-uri, elemente de grafică web, scripturi, aplicații și baze de date).

Prezentele Termeni și Condiții pot fi modificati în mod unilateral de către companie. În situația modificării acestora vom notifica utilizatorul în vederea comunicării acestor modificări și pentru a solicita acordul expres al utilizatorului cu privire la noile modificări.